Home » D:News » Perfecţiunea naturii: Soarele este o sferă aproape desăvârşită

Perfecţiunea naturii: Soarele este o sferă aproape desăvârşită

Publicat: 19.08.2012
O serie de oameni de ştiinţă, care au făcut mai multe măsurători de precizie, spun că Soarele este corpul care se apropie cel mai mult de perfecţiunea unei sfere.

Ţinând cont că Soarele este un glob gazos care se roteşte, oamenii de ştiinţă se aşteptau ca acesta să aibă o umflătură în dreptul liniei ecuatoriale, deci o formă oarecum asemănătoare unei farfurii zburătoare. Planeta Jupiter demonstrează acest efect foarte bine. Datorită ratei de rotaţie foarte mari (o rotaţie completă la 10 ore), aceasta este cu aproximativ 7 procente mai lată la ecuator comparativ cu distanţa dintre cei doi poli.

Acum, o echipă condusă de doctorul Jeffrey Kuhn, din cadrul Universităţii Hawaii, a realizat o serie de măsurători precise ale liniei ecuatoriale a Soarelui. În urma acestor măsurători, cercetătorii au avut o surpriză: Soarele nu se lăţeşte atât de mult la Ecuator. Diametrul ecuatorial este de 1,4 milioane km, însă diferenţa dintre diametrul de la Ecuator şi cel dintre poli este de numai 10 kilometri.

Dacă am reduce dimensiunea Soarelui la dimensiunile unei mingi gonflabile obişnuite, această diferenţă ar fi mai mică decât grosimea unui fir de păr uman.

Singurul obiect sferic mai apropiat de perfecţiune este o sferă de siliciu creată ca măsură-standard pentru masă.

O sferă de siliciu realizată pentru definirea unităţii de măsură a masei.

Rezultatele reprezintă încununarea a 50 de ani de eforturi în ceea ce priveşte măsurarea Soarelui. Mai mult decât atât, aceste eforturi au fost îngreunate de atmosfera Terrei. „Într-un final, din spaţiu, am reuşit să-i dăm de cap”, a declarat Kuhn.

Observaţiile au o importanţă majoră în aflarea informaţiilor referitoare la interiorul Soarelui, despre care specialiştii spun că se roteşte cu diferite viteze, aşa cum traficul de pe o autostradă se desfăşoară cu viteze diferite de la un moment la altul. Această distribuţie a vitezeilor poate fi estimată pornind de la diferite măsurători realizate asupra formei stelei sau asupra modului în care ea se balansează. Noua măsurătoare indică faptul că straturile superioare ale Soarelui se deplasează mai lent decât se credea, iar Kuhn consideră că o cauză posibilă ar fi turbulenţele din interior.

Echipa a mai cercetat şi schimbările survenite la nivelul diametrului de-a lungul a doi ani de observaţii, schimbări care ar putea fi corelate cu ciclul de 11 ani al activităţii solare, dar au concluzionat că, dacă aceste variaţii există, ele sunt prea mici pentru a fi detectate.

Sursa: The Guardian

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pedeapsa primită de un american după ce și-a îngropat soția de vie
Pedeapsa primită de un american după ce și-a îngropat soția de vie
Apple anunță reduceri de sute de dolari la unele modele de iPhone
Apple anunță reduceri de sute de dolari la unele modele de iPhone
Analiza regelui Carol al II-lea după atacarea Franței de către Germania. „Turcia este singura noastră speranță”
Analiza regelui Carol al II-lea după atacarea Franței de către Germania. „Turcia este singura noastră speranță”
Lansare podcast Update Go4it. Cosmin Aioniță te ține la curent cu tot ce e nou în tehnologie și gaming
Lansare podcast Update Go4it. Cosmin Aioniță te ține la curent cu tot ce e nou în tehnologie și gaming
Au fost găsite „concentranții semnificative” de microplastice în testiculele umane
Au fost găsite „concentranții semnificative” de microplastice în testiculele umane
O singură turmă de zimbri din România ar putea capta CO2 de la peste 40.000 de mașini
O singură turmă de zimbri din România ar putea capta CO2 de la peste 40.000 de mașini
Cine au fost Constantin cel Mare și mama sa Elena?
Cine au fost Constantin cel Mare și mama sa Elena?
Robotul moale care imită picioarele păianjenilor
Robotul moale care imită picioarele păianjenilor
(P) Perne ortopedice pentru diverse afecțiuni – cum să alegi cea mai bună opțiune pentru condiția ta medicală
(P) Perne ortopedice pentru diverse afecțiuni – cum să alegi cea mai bună opțiune pentru condiția ta medicală
Erbicid controversat, găsit în mai bine de jumătate dintre probele de spermă
Erbicid controversat, găsit în mai bine de jumătate dintre probele de spermă
Test de cultură generală. De ce erau canarii folosiți în minele de cărbune?
Test de cultură generală. De ce erau canarii folosiți în minele de cărbune?
O descoperire cuantică ar putea încărca bateriile într-o clipită
O descoperire cuantică ar putea încărca bateriile într-o clipită
Cum vor influența schimbările climatice agricultura românească?
Cum vor influența schimbările climatice agricultura românească?
Cât va cheltui Polonia pentru a-și fortifica frontiera cu Belarus și Rusia?
Cât va cheltui Polonia pentru a-și fortifica frontiera cu Belarus și Rusia?
Cele mai frumoase mesaje și urări de Sf. Constantin și Elena!
Cele mai frumoase mesaje și urări de Sf. Constantin și Elena!
Ce salariu a primit șeful Nvidia în 2023? Acțiunile companiei au explodat!
Ce salariu a primit șeful Nvidia în 2023? Acțiunile companiei au explodat!
Milioane de oameni îi datorează viaţa acestui om. Invenţia sa avea să revoluţioneze medicina
Milioane de oameni îi datorează viaţa acestui om. Invenţia sa avea să revoluţioneze medicina
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA